Zilele astea am cam stat singur prin camera, rupt de tot ceea ce inseamna realitatea din jurul meu. Sunt un pic dezamagit de mine caci, trebuie sa marturisesc ca lucrurile,
cu toate ca as spune ca au inceput bine, nu prea ma multumesc. Vreau mai mult. Mai mult de la mine. In avantul pe care mi-l confera tineretea am toate premisele sa pornesc la drum in forta. La turatie maxima. Se presupune ca de la noi, cei tineri se asteapta schimbarea lumii. Trebuie sa evoluam si sa tragem tara dupa noi. Numai ca realitatea de dincolo de usa mea ma contrazice si ma sperie din ce in ce mai mult gandul ca nu as putea face ceva. Chiar de as incerca.Ma gandisem la un moment dat ca, printre randurile cartilor sa mai apuc sa mai scriu cate ceva seara inainte de culcare. Un fel de jurnal al zilelor noastre. Un fel de roman sau nuvela a realitatii romanesti pe care o traim, asa cum o percep eu. Poate ca sunt usor influentat de ceea ce citesc in prezent, pentru ca nu ma cred in stare de o asemenea performanta.
Stiu ca nu sunt bun in a aseza cuvinte. Nu le-am descifrat inca, spre rusinea mea, toate sensurile. Dar cine stie, poate imi iese. Oricum incercarea moarte n-are. Si nu scriu pentru nimeni. Scriu poate ... numai pentru mine. Si pentru cine este curios sa vada ce are de spus un tanar care acum termina facultatea si care se vede nevoit sa infrunte viata din plin. Si tare ma tem pentru acel tanar, pentru ca impactul cu viata va fi de o amplitudine greu de imaginat.
Daca reusesc sau nu... ramane de vazut... totul se va face intr-un ritm dictat de inarmarea pentru marea lupta, ce are loc dupa sustinerea umilei teze de terminare a studiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu