Gandurile-mi, valuri spumoase, si mare agitata
Dorul e furtuna ce-n zare se-ntrevede
Privirea-mi e-ntunericul pe marea zbuciumata
Iar eu sunt marinarul ce largul il revede!
Ce ropot si ce vuiet in marea-nvolburata
Cata furie oarba dezlantuta-n ceruri,
Si scartaie parama de prea tensionata.
Caci tarmul e departe, si totu-i ud de saruri.
Nu se-ntrevede calm, numai furtuna!
Scandurile plesnesc, pocnesc se crapa,
Si norii grei deasupra de aduna...
Din apa lor, sirenele s-adapa!
Dar ce se-aude lin intre sipote de valuri?
Ce cantec, ce ciudat, ce liniste ne trage?
Ma uit...vad bine, ma-nsel? vad dealuri?
Nu poate fi... dar cantecul atrage!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu